Cand a trecut liceul?

Clasa a IX a

Imi amintesc prima zi de liceu ca si cum s-ar intampla chiar acum,m-am fortat sa memorez fiecare lucru nou,ca intr-o zi sa pot sa dau mai departe macar cateva ganduri despre ce insemna liceul in 2009.

Ploua,off ce inceput!Nu aveam umbrela si nici nu stiam unde trebuia sa ma duc.Eram speriata si emotionata,increzatoare,dar poate prea visatoare pentru vemea de afara.Am mers pe jos pana la liceu pentru prima data.Imi facusem parul cu placa (o raritate pe vremea aia)si imi tot repetam in gand ca totul va fi perfect.Imi imaginasem viata mea la liceul de un milion de ori,dar socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa.Nu a fost totul perfect,am inceput cu stangacie si teama.Sub umbrela prietenilor de la generala incercam sa absorb fiecare secunda a festivitatii de deschidere,incercam sa memorez fetele colegilor din anii mai mari,sa-mi vad profesorii.Cand am realizat ca totul e nou,ca nu stiu cine imi este diriginte,ca nu stiu liceul,clasele,elevii,profesorii,materia m-am simtit mica...la momentul respectiv nu stiam ca toti ne simteam la fel,credeam ca doar eu sunt cea speriata.Mi-am dat seama curand ca viata incepe sa se schimbe.Parintii nu mai erau langa noi,ne considerau indeajuns de maturi cat sa ne lase o clipa de libertate,de independenta.

Era galagie,clasele mai mari erau intr-o simbioza perfecta,radeau,se imbratisau,de abia daca puteau fi acoperiti de vocea directoarei.Si ea era noua!Macar nu eram singura care incerca sa se acomodeze cu multimea.

Au trecut poate 50 de minute de la slujba galagioasa a parintelui Vasiliu,urmata parca de un discurs anost al primarului si cateva cuvinte stangace din partea directoarei,dar in sufletul meu trecusera 20 de ani.Ca si acum,eu tot nu pricep de ce sunt necesare 3 ore de stat in picioare,intr-o ploaie de toamna,cand bobocii nu vor decat sa isi cunoasca colegii,iar clasele mari nu vor decat sa se revada in vechile lor sali.Ceremonia s-a terminat intr-un final si noi am fost poftiti in noua noastra scoala.

Regret sa dezamagezsc cititorul care va crede ca de aici inainte totul a decurs perfect,insa colegiul nostru era in renovare,iar noi habar nu aveam pe unde Dumnezeului e intrarea.Am incercat o usa,am incercat o alta si inca alta,iar pana ce am dedus care era optiunea corecta,in fata mea de imbulzeau 300 de boboci si parinti.Imi aduc aminte cat de nesigura pe mine ma simteam,era ca si cum ma aflam in fata unui pluton de executie fara nici o ultima dorinta,sau mai pe intelesul tuturor m-am simtit goala si urata printre sclipirile de lumina ale celorlalti.Nu eram frumoasa,eram un suflet pur,in formare,si aveam cel mai frumos vis:sa imi fac prieteni,sa imi fac vocea auzita!