Ceva ce nu ti-am spus atunci(e foarte vechi)

Nu vreau sa pleci,vreau sa ramai cu mine,vreau sa imbatranim impreuna,sa faci mizerie si eu sa strang dupa tine,vreau sa imi spui ca sunt frumoasa,vreau sa te lipesti de mine,vreau sa ma inveti ca pot sa fiu iubita,vreau sa stai cu mine ore in sir prin mall si sa nu te superi ca te dor picioarele si trebuie sa cari tonele mele de haine.Vreau sa nu te pierd si sunt egoista si sper sa iti zica cei de la facultate ca s-a produs o greseala tragica si acum trebuie sa ramai cu mine in Bucuresti.Vreau sa ma trezesc dimineata la 6 ca sa fac clatite pentru tine!Nu pleca,te rog.

Draga A,

In cazul in care nu ai uitat de locul asta si citesti ce am scris mai sus,te rog sa nu fi suparata.Atunci cand mi-ai spus ca vrei sa pleci in Anglia am crezut ca e doar unul din lucrurile acelea pe care le spui si dupa uiti de ele.Nu te-am crezut,eram putin surprinsa ca ai ales UK si dupa o perioada, cand alegerile tale au mai prins contur,am incercat sa fac putina curatenie in gandurile mele.

Imi venea greu sa ma gandesc la o viata fara tine,deja cred ca simteam nevoia sa fac tot posibilul sa ramai.Cati ani nu am incercat sa te conving sa mergem la facultate impreuna?Am ales sa raman acasa,am ales o facultate si stiam ca o sa te am aici cu mine,urma sa ne mutam impreuna,cred ca faceam planuri de cateva luni.Pana cand,din neant ai inalnit un STRAIN care iti spune ca poti sa te duci in UK la facultate si tu spui da!

Vroiam de mult sa vorbesc cu tine despre asta..."relatia dintre mine si un strain",de mult ori alegi strainii pentru ca sti ca eu sunt mereu acolo,just in case.In 4 ani de liceu eu nu am putut sa te conving sa mergem la facultate in UK si un strain poate sa faca asta doar pentru ca are o poveste de viata interesanta?Te iubesc atat de mult incat indiferent de crizele de personalitate prin care ai trecut in ultimul timp am spus ok,te-ai scimbat si o sa accept asta,sufera,ok experimenteaza,ok acum poate doar nu stie cum ma simt.Ei bine,in ultimul an m-am simtit ca o copie de rezerva a unui fisier pe care il mai updatatezi din cand in cand.Sa explic,m-ai ignorat complet,am incercat sa te chem in oras,sa iesim in club,sa vorbim,sa facem ceva care nu implica vorbitul despre cine ai mai intalnit pe strada sau ce interesant este personajul x de la metrou.Ma puneai mereu in situatia in care trebuia sa concurez pentru atentia ta,daca vroiam sa mergem sa dansam sau sa ne plimbam prin Bucuresti trebuia sa ma asigur ca nu ai planuri cu strainul x y sau z.Nu am o poveste noua pentru tine,ma cunosti de 15 ani,lucrurile interesante s-au intamplat mereu impreuna,eu nu pot sa te duc in locuri noi pentru ca noi am cunoscut viata si Bucurstiul impreuna ,iar pentru mine asta inseamna ca tu esti pe locul  1 si ca tu ai prioritate.

Dear A,

Ce ti-am scris mai sus e de acum cateva luni,before you even left and things changed.I hope you find the maturity to follow your true dreams and not the dreams of others.

With more love than you can possibly imagine.
L

Cand a trecut liceul?

Clasa a IX a

Imi amintesc prima zi de liceu ca si cum s-ar intampla chiar acum,m-am fortat sa memorez fiecare lucru nou,ca intr-o zi sa pot sa dau mai departe macar cateva ganduri despre ce insemna liceul in 2009.

Ploua,off ce inceput!Nu aveam umbrela si nici nu stiam unde trebuia sa ma duc.Eram speriata si emotionata,increzatoare,dar poate prea visatoare pentru vemea de afara.Am mers pe jos pana la liceu pentru prima data.Imi facusem parul cu placa (o raritate pe vremea aia)si imi tot repetam in gand ca totul va fi perfect.Imi imaginasem viata mea la liceul de un milion de ori,dar socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa.Nu a fost totul perfect,am inceput cu stangacie si teama.Sub umbrela prietenilor de la generala incercam sa absorb fiecare secunda a festivitatii de deschidere,incercam sa memorez fetele colegilor din anii mai mari,sa-mi vad profesorii.Cand am realizat ca totul e nou,ca nu stiu cine imi este diriginte,ca nu stiu liceul,clasele,elevii,profesorii,materia m-am simtit mica...la momentul respectiv nu stiam ca toti ne simteam la fel,credeam ca doar eu sunt cea speriata.Mi-am dat seama curand ca viata incepe sa se schimbe.Parintii nu mai erau langa noi,ne considerau indeajuns de maturi cat sa ne lase o clipa de libertate,de independenta.

Era galagie,clasele mai mari erau intr-o simbioza perfecta,radeau,se imbratisau,de abia daca puteau fi acoperiti de vocea directoarei.Si ea era noua!Macar nu eram singura care incerca sa se acomodeze cu multimea.

Au trecut poate 50 de minute de la slujba galagioasa a parintelui Vasiliu,urmata parca de un discurs anost al primarului si cateva cuvinte stangace din partea directoarei,dar in sufletul meu trecusera 20 de ani.Ca si acum,eu tot nu pricep de ce sunt necesare 3 ore de stat in picioare,intr-o ploaie de toamna,cand bobocii nu vor decat sa isi cunoasca colegii,iar clasele mari nu vor decat sa se revada in vechile lor sali.Ceremonia s-a terminat intr-un final si noi am fost poftiti in noua noastra scoala.

Regret sa dezamagezsc cititorul care va crede ca de aici inainte totul a decurs perfect,insa colegiul nostru era in renovare,iar noi habar nu aveam pe unde Dumnezeului e intrarea.Am incercat o usa,am incercat o alta si inca alta,iar pana ce am dedus care era optiunea corecta,in fata mea de imbulzeau 300 de boboci si parinti.Imi aduc aminte cat de nesigura pe mine ma simteam,era ca si cum ma aflam in fata unui pluton de executie fara nici o ultima dorinta,sau mai pe intelesul tuturor m-am simtit goala si urata printre sclipirile de lumina ale celorlalti.Nu eram frumoasa,eram un suflet pur,in formare,si aveam cel mai frumos vis:sa imi fac prieteni,sa imi fac vocea auzita!