Patriotism si lacrimi de iubire pentru un final fericit

M-am simtit ca pe un stadion in timpul unui meci important-la inceput eram inconjurata de straini cu priviri pierdute si neincrezatoare,apoi cu cat meciul avansa si cu cat tensiunea din tribune crestea,cu atat am devenit mai vie,mai alerta.Strainii m-au luat de mana(sau eu i-am luat de mana pe ei?),m-au strans atat de tare in bratele lor incat mi-au lasat urme.Imi dau lacrimile amintindu-mi durerea imbratisarii lor.Mi-au tipat numele,atunci ne-am aliniat vocile si am cantat in cor un imn compus pe moment,dar care mi-a ramas intiparit in gand.Am plans cu ei si pentru ei cand jocul nu ne era favorabil,am ras cand conduceam meciul,am facut galagie si ne-am revoltat,ne-am impacat si am invatat impreuna cum sa ne bucuram de victorie.Am devenit o echipa si acum se pare ca este randul nostru sa parasim tribuna si sa devenim jucatori !

M-am asezat in tribuna D,aici tot timpul se spunea ca sunt probleme cu cei din galerie(erau anarhisti de meserie) si cand mi-am luat primul bilet,parintii s-au speriat si m-au rugat sa nu ma duc acolo.Nu i-am ascultat,imi placea ca nimeni nu se astepta ca noi sa sclipim!Stiam ca aveam sa ii uimim pe toti,stiam ca vom fi o familie.Datorita unui pumn de oameni m-am emancipat,am invatat ca impreuna suntem mai puternici,ca impreuna putem sa acoperim orice zgomot,am invatat ce inseamna sa ai spirit de echipa si cum sa lupti pentru un ideal.